Guvernul a aprobat astăzi înființarea Băncii de gene de la Buzău

Septembrie 12 12:49 2019 by opiniabuzau

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, înființarea la Buzău a Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante aromatice și medicinale.

Proiectul privind această bancă datează din anul 2017 și va consta în înființarea la Buzău, printr-o investiție de 6 milioane de euro, a unui centru în care să stocheze toate soiurile de legume, plante medicinale şi aromatice, atât din ţară, cât şi din străinătate. Noua unitate va funcţiona sub coordonarea specialiştilor de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. În momentul de faţă în România exista o singură bancă de gene, la Suceava.

„Am creat cadrul juridic ca să putem să le acordăm sume importante de la bugetul statului pentru teme de cercetare majore. Avem în vedere ca la Buzău, cu fonduri europene şi cu contribuţia guvernamentală, să realizăm banca de gene pentru legumicultură, pentru floricultură, pentru plante medicinale şi aromatice”, afirma ministrul Agriculturii, Petre Daea, în timpul unei vizite la Buzău în toamna anului 2017.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%