GLORIA, LIPSITĂ DE DOUĂ PIESE GRELE, ÎN RETUR. DUPĂ GHINGA, ROŞ-ALBAŞTRII L-AR PUTEA PIERDE PE VALI MUNTEANU

Decembrie 12 07:53 2019 by campusbuzau.ro

Pe lângă mult trâmbiţata epurare de la nivelul lotului, Gloria l-ar putea pierde şi pe Vali Munteanu, cel mai în formă jucător al grupării din Crâng. Asta după ce roş-albaştrii nu se vor putea baza pe cel mai constant jucător, Ghinga. Fostul petrolist ar putea lipsi tot sezonul, după o ruptura a unui tendon.

Verdictul medicilor a fost unul cât se poate de pesimist, în cazul accidentării lui Ghinga. Fostul petrolist va sta departe de gazon, cel mai probabil până la finele sezonului, din cauza unei accidentări groaznice. Apărătorul central a fost diagnosticat cu ruptură de tendon, iar pronosticurile sunt din cele mai sumbre. Ghinionul lui Ghinga este proverbial. Sezonul trecut, pe când evolua la Ploieşti, fundaşul central a mai suferit o accidentare horror, spărgându-şi un testicul după un contact cu un adversar.

Pe lângă Ghinga, Gloria l-ar putea pierde şi pe Vali Munteanu, fotbalist despre care se spune că s-ar interesa mai multe grupări din primul eşalon, inclusiv Dinamo. Decizia de a-l lăsa să plece, spun şefii Gloriei, îi aparţine lui Ilie Stan. Totuşi, dacă pe adresa clubului va veni o ofertă concretă, oficialii roş-albaştri sunt dispuşi să se aşeze la masa negocierilor.

Cel mai probabil, Gloria se va dispensa de serviciile mai multor jucători, după evoluţiile sub aşteptări, din turul de campionat. Pe la colţuri, se vorbeşte că cel puţin 10 fotbalişti negociază zilele acestea rezilierea contractelor. (Andrei Solomon)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%