Generalul Lucian Foca, numit consilier al premierului Tudose, la doua saptamani de la trecerea in rezerva

Generalul (r) Petrică-Lucian Foca a fost numit, vineri, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al primului ministru, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.
Generalul Petrică-Lucian Foca (57 de ani) s-a pensionat din Armată la sfârşitul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis semnând atunci şi decretul privind înaintarea sa în gradul de general-locotenent cu trei stele, la trecerea în rezervă.
Foca a condus în ultimii ani Divizia 2 Infanterie „Getica“, iar din luna mai a acestui an fusese avansat în funcţia de comandant al Forţelor Întrunite din cadrul Statului Major General.
Retragerea lui Foca din MApN a venit la doar trei luni după preluarea de către acesta a conducerii Comandamentului Forţelor Întrunite.
Specializat în operaţii speciale, paraşutist şi antrenat pentru misiuni în spatele liniilor de luptă, generalul Foca era primul comandant al Brigăzii de Informaţii, structură importantă în interiorul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării. Militarii subordonaţi generalului Foca s-au remarcat în Afganistan şi Irak în misiuni de tip humint, sigint, geoint-imint.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|