Gara din Buzău a fost luată cu asalt dimineaţă de poliţişti transport feroviar

Noiembrie 11 13:34 2017 by buzau.net

Gara din Buzău a fost luată cu asalt dimineaţă de poliţişti TF, în căutare de blatişti. Postaţi la toate uşile unui tren de navetişti, oamenii legii i-au blocat pe cei care voiau să coboare şi le-au cerut să prezinte biletele.

Pasagerii trenului Mărăşeşti-Ploieşti, în majoritate navetişti, au avut azi dimineaţă surpriza să fie opriţi la coborârea din tren, în Gara Buzău, de agenţi de la Poliţia TF şi inspectori de la CFR. Toţi călătorii au fost obligaţi să prezinte biletele sau abonamentele.

Trenul nu a fost ales întîmplător, spun poliţiştii de la TF, căci aveau informaţii că mulţi dintre navetişti circulă fără bilet. Rezultatele controlului au fost însă, sub aşteptări, în cele din urmă doar trei persoane fiind sancţionate.

Acţiunea poliţiştilor i-a revoltat în schimb pe călători, care le-au reproşat că din cauza lor nu vor ajunge la timp la serviciu. Alţii însă au folosit ocazia pentru a reclama mizeria din gară şi întârzierile mari şi frecvente ale trenurilor.

Nu doar pasagerii au fost controlaţi, ci şi şeful de tren, şi conductorii. Inspectorii CFR i-au verificat pe angajaţi pentru a stabili corectitudinea încasărilor, gestiunea urmând să fie contabilizată la finalul acţiunii.(Laurenţiu Marinov)

Sursa: tvbuzau.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%