GALERIE FOTO: Dispozitive medicale oferite de Consiliul Județean pentru 50 de bolnavi de Parkinson de Ziua Internațională a Bolii Parkinson

50 de buzoieni diagnosticați cu Boala Parkinson în stadii avansate au primit, miercuri, de Ziua Internațională a Bolii Parkinson bastoane cu baza stabilizatoare din partea Consiliului Județean. Evenimentul organizat de Consiliul Județean în colaborare cu IPJ Buzău și asociația Laleaua Buzăului, ajuns la cea de-a doua ediție, a oferit dispozitive medicale pentru 50 de bolnavi care întâmpină dificultăți în deplasare. Bastoanele sunt reglabile și au o baza stabilizatoare cu 4 picioare iar pe ele au fost lipite elemente reflectorizante care să îi facă pe bolnavi mai ușor de observat în trafic. Potrivit medicului Angela Mânăscurtă, președintele fundației „Laleaua Buzăului” care se ocupă de drepturile bolnavilor de Parkinson la nivelul județului Buzău se află în evidențe un număr de aproximativ 1500 de bolnavi vârsta predominantă fiind intre 55-70 de ani. Cu toate acestea președintele fundației a spus că în ultimii ani Parkinsonul juvenil înregistrează un trend crescător existând pacienți care au contactat maladia și în jurul vârstei de 30 de ani. „Parkinsonul se manifestă prin tremurături la nivelul membrelor, rigidiatate sau chiar blocaj total al musculaturii memebrelor superioare și inferioere, blocaj ce poate fi chiar generalizat la nivelul intregii musculaturi. Din această cauză apar și probleme cu echilibrul, iar pacienții cu Parkinson se deplasează cu greutate, mersul fiindu-le poticnit, cu pași mărunți, fiindu-le foarte greu și să se deplaseze în linie dreaptă”, a declarat medicul Angela Mânăscurtă.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|