Furtunile care au lovit Vestul și centrul țării duminică seară, pe lîngă distrugerile materiale și pierderile de vieți omenești pe care le-au provocat, au evidențiat sincopele sistemului de prevenire a populaţiei şi reducere a riscului de producere a dezastrelor la nivelul comunităților locale. Problema respectivă se ridică și la nivelul județului Buzău, dar autoritățile dau asigurări ferme că prin măsurile luate exste exclus ca un fenomen asemănător sau de altă natură să producă aceleași pagube de o asemenea proporție.
Populația va fi învățată cum să reacționeze
Potrivit unui comunicat de presă remis de Biroul de presă al Instituției Prefectului Buzău, premierul Mihai Tudose a cerut luni, la doar o zi după furtunile care au produs distrugeri în Vestul și în centrul țării, implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil. "Sistem Alert" va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.
Soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai entităților menţionate, care va avea prima întâlnire luni, 18 septembrie, ora 15.00. "Sistem Alert" va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene.
Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional - fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc. În paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.
Şi-au luat măsuri pentru o informare eficientă
În momentul de faţă, atît la nivelul municipiului Buzău, cît şi pe teritoriul judeţului, spun reprezentanţii Prefecturii, sistemele de alarmare a populaţiei funcţionează fără probleme.
"Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmite avertizarea la nivelul ISU Buzău, care are sarcina de a retransmite tuturor unităților administrative teritoriale avertizarea. Prefectura la rîndul său trebuie să se asigure că toate autoritățile locale au capacitatea de a interveni cu personal calificat și să asigure permanența pe perioada toată perioada valabilității avertizării. Tot autoritățile locale au obligația de a asigura informarea populației. În mediul rural informarea populației funcționează mult mai bine decît în mediul urban. Foarte mulți primari, de pildă, i-au avertizat pe localnici că atunci cînd bate clopotul la biserică în zilele cînd nu sînt slujbe religioase, ei trebuie să știe că poate urma un fenomen meteorologic care poate crea probleme. La orașe, semnalele acustice sunt însoțite de fiecare data de o voce care anunță populația dacă este un exercițiu sau este o situație reală. Noi ne-am luat aceste măsuri pentru ca populația la nivelul județului să nu fie surprinsă în cazul în care ar putea urma o situație periculoasă reală", a precizat purtătorul de cuvînt al Instituției Prefectului, Gabriel Cozma.
Sursa: sansanews.ro (Florina Arghir Popescu)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|