Furt la drumul mare dintr-un TIR răsturnat pe DN2E85

Ianuarie 17 14:05 2023 by tvbuzau.ro

O șoferință a produs un accident, atentă mai mult la vehiculul răsturnat Un TIR încărcat cu legume s-a răsturnat pe DN2E85, în dreptul localității Oreavu din județul Buzău. Șoferul de origine turcă ar fi pătruns pe contrasens unde a acorșat cu lateralul autotrenului un autovehicul care circula regulamentar, din sens opus. A încercat să redreseze vehiculul dar a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. O bună parte din marfă s-a răsturnat pe câmp atrăgând atenția unor localnici. Rând pe rând, lăzi cu legume au fost sustrase din TIR și încărcate apoi în propriile autotursime. În momentul accidentului, polițiștii ajunși la fața locului i-au recomandat șoferului de origine turcă să își asigure marfa în schimb acesta a refuzat, plecând de la fața locului. A fost deschis și un dosar penal pentru furt. O șoferiță care se afla în trafic la acel moment, atrasă mai mult de TIR-ul răsturnat a lovit autoturismul din față, din fericire eveniemntul rutier soldându-se doar cu pagube materiale. Polițiștii buzoieni vor urma să stabilească dacă șoferul de tir va depune plângere pentru a-și recupera prejudiciul cauzat de marfa împrăștiată pe câmp și ulterior sustasă de mai multe persoane care la acest moment nu au fost identificate, scrie tvbuzau.ro.

Florin Zafiu Adrian Meteleanu

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%