Paul Surugiu-Fuego a dovedit încă o dată că este cel mai iubit artist român din Basarabia, asta după ce marți, 12 martie, a susținut un concert grandios la Chișinău, pe scena Palatului Național – „IUBIREA ÎNFLOREȘTE PRIMĂVARA”. Show-ul, a cărui bilete s-au epuizat complet cu două săptămâni înainte, a fost de anvergură, peste trei ore și jumătate de spectacol, cu invitați speciali, alături de două orchestre – ORCHESTRA FRAȚILOR ADVAHOV și ANGRY BAND, realizând un melanj între muzica pop, șlagărele sale și muzica populară.
În semn de prețuire, Ministerul Culturii Republicii Moldova i-a decernat lui Paul Surugiu o distincție de onoare, înmânată pe scena Palatului, pentru contribuția deosebită adusă muzicii și pentru cei 25 de ani carieră, sărbătoriți cu mare fast. Spectacolul a fost copleșitor, având un final în care Fuego a cântat despre unire, despre neamul românesc, picând în geninchi, iar sala ridicându-se în piciore, aplaundându-l minute în șir, cu emoții și urale pentru felul demn și onest de-a spune și de-a cânta valorile de cele două maluri ale Prutului.
Momentele speciale s-au ținut lanț în maratonul oferit de Fuego publicului basarabean, cel care îl adulează și-l apreciază pentru felul său și pentru toate șlagărele lui. Un astfel de moment a fost acela în care s-a stins lumina în sală și peste 500 de oameni și-au aprins telefoanele, vibrând la ceea ce le-a cântat Fuego. Dar de departe, de colecție rămâne apariția marelui compozitor Eugen Doga, alături de care Fuego a cântat piesa „CODRII MEI” și în premieră, o nouă capodoperă, scrisă chiar pentru el.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|