Fuego a primit trofeul aniversar 25 ani de carieră

Martie 26 17:55 2019 by buzau.net

Prof. dr. Sorin Danciu i-a oferit lui Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, “Trofeul 25 – un sfert de veac de excelență“. Decernarea a avut loc vineri, la Călărași.

Când pui pasiune în ceea ce faci,când lucrezi continuu pentru a te perfecționa în ceea ce faci, efortul îți este răsplătit. Fuego a aniversat, recent, 25 de ani de ani de carieră, 25 de ani de când, “Cu Drag de România”, țara în care trăiește, dăruiește prin cântec și vers, sensibilitate, frumos și voie bună.

De 10 zile, Fuego colindă țara în turneul numit, sugestiv, “Drag de România Mea”, pentru a fi alături de oamenii care îl apreciază și rezonează cu muzica și sufletul său.

Vineri, la Călărași, Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană de Cultură Călărași, condusă de prof. dr. Sorin Danciu, i-a oferit artistului “Trofeul 25 – un sfert de veac de excelență“. Decernarea a avut loc în cadrul unui spectacol în care, ca de obicei, sala a fost plină, iar publicul l-a ovaționat pe artist în picioare.

 




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%