Fructe și legume cu pesticide, înghețată cu oxid de etilenă și ceaiuri cu larve! Asta au găsit inspectorii DSV în magazinele din Buzău

Șase alerte alimentare și notificări care au vizat existenta unor alimente periculoase pe rafturilor magazinelor și zeci de controale finalizate cu sancțiuni și avertismente. Este pe scurt activitatea inspectorilor Direcției Sanitar Veterinare din luna ianuarie care, din nefericire, a scos la iveală, pe de o parte, faptul că patronii nu respectă legislația privind siguranța alimentară, iar pe de alta, că se întâmplă tot mai des ca în magazine să ajungă produse extrem de periculoase pentru sănătatea oamenilor, scrie sansanews.ro.
În total, este vorba despre sute de kilograme de fructe și legume care au avut un conținut peste limită de pesticide dar și alimente în care au fost identificate corpuri străine, cum ar fi ceaiuri cu larve. Ultima alertă alimentară primită de inspectorii DSV și care este în curs de soluționare vizează existența pe rafturile magazinelor din Buzău mai multor sortimente de înghețată cu oxid de etilenă, de asemenea o substanță periculoasă.
Iată lista alertelor alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje. Produsele vizate de aceste alerte au fost comercializate în Carrefour și magazinele Artima, potrivit informațiilor DSV.
alerta în desfășurare 1. Portocale origine Egipt cu pericol identificat depășire limite pesticide – la Buzău a fost comercializată întreaga cantitate intrată, respectiv 223 kg 2. Biscuiți digestivi cu ovăz pachete 410g cu pericol identificat – suspiciune corp străin – la Buzău intrate 30 pachete, comercializate 20, retrase de la comercializare 10 bucăți 3. Roșii origine Turcia cu pericol identificat – depășire limita pesticide. La Buzău intrate 268,8 kg – retrase de la comercializare toate cele 268,8 kg 4. Sortimente de șerbet cu lămâie, înghețată cu ciocolata, înghețată vanilie și fructe exotice, înghețată vanilie – alertă în desfășurare. Pericol identificat – prezenta oxid de etilenă. Datorită pericolului operatorul a inițiat rechemarea de la consumatori.
De asemenea, în luna ianuarie au fost primite la...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|