Parcul Crâng a prins din nou viață după ani în care părea că nimeni nu va mai mișca un deget aici. Urbis-Serv, societatea care se ocupă de parcurile din Buzău, a reușit să transforme Crângul într-un rai al iubitorilor de liniște și a făcut-o într-un timp aproape record.
Am stat de vorbă cu directorul Urbis, inginerul Silviu Nicoară, omul care a reușit să imprime un ritm de lucru susținut și eficient în cele câteva luni de când se alfă la conducerea societății:
Parcul Crâng este și trebuie să rămână un loc idilic, o încântare pentru fiecare buzoian care iese din casă pentru o gură de aer curat. Am început cu lucrări care nici nu ne costă foarte mult și care au un mare potențial de schimbare. De pildă, pista pentru biciclete am trasat-o în doar câteva ore. Ea înconjoară Crângul ca într-un inel, de la intrare până în spatele heleșteului. Acum lucrăm la înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi noi, puternice și economice”, a declarat directorul Urbis.
Dar alta este realizarea cu care se mândrește tânărul șef de la Urbis. Mai exact, este vorba despre montarea a douăzeci de băncuțe din lemn chiar pe marginea heleșteului, cu fața orientată către luciul apei.
Sursa: reporterbuzoian.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|