Foto: Povestea fântânii miraculoase unde s-au vindecat sute de români. Aici a fost primul „Maglavit” al României

Decembrie 15 07:05 2020 by infobaragan.ro

Apa unui izvor de la marginea comunei Smeeni, judeţul Buzău făcea furori în anul 1926, în toată România, după ce s-a zvonit că poate vindeca orice boală. Denumită de presa vremii drept o „pepinieră a bolilor contagioase”, fântâna tămăduirii a fost interzisă de autorităţile sanitare ale vremii, după câteva luni de scandaluri . În 1990, isteria s-a declanşat din nou timp de șase luni, după câteva „miracole” consemnate de săteni.

Fenomenul care a bătut orice recorduri de audienţă în anii 20 a adunat lângă un izvor aşa zis făcător de minuni zeci de mii de credincioşi din toate colţurile ţării.

Primul Maglavit al României, la Smeeni

Legenda care a adus zeci de mii de români în pelerinaj s-a născut cu 9 ani înaintea fenomenului Maglavit, unde ciobanul Petrache Lupu, susţinea că l-a văzut pe Dumnezeu.

Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr cioban orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, și-a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.

La punctul numit „La Buturugi” din afara satului, unde a avut loc prima minune, ciobanul a săpat o fântână alături de care a ridicat o cruce din lemn, pe care a notat numele său şi amintirea viziunii sale. Ulterior, apa fântânii a... [Citește articolul integral pe infobaragan.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%