FOTO: Picnic în haine de epocă la fosta proprietate a lui Alexandru Marghiloman • Opinia Buzău

Aprilie 1 21:03 2018 by opiniabuzau

În urmă cu peste 100 de ani, primul ministru Alexandru Marghiloman întâmpina, la Vila Albatros de la Buzău, mari personalităţi precum regina Maria sau Nicolae Iorga. Tot aici, legenda spune că marele om politic avea să inventeze din greşeală celebra cafea ce avea să îi poarte numele peste ani. Din cauza unei defecţiuni apărute la instalaţia de apă, în timpul unei petreceri, Marghiloman a cerut să fie preparată cafeaua cu coniac în loc de apă. Invitaţii, întâmpinaţi de Alexandru Marghiloman Pentru a rememora acele vremuri, reprezentanţii Primăriei Buzău au organizat, vineri, un eveniment care să redea buzoienilor ceva din parfumul acelor vremuri. Astfel, în curtea Vilei Albatros, invitaţii au fost serviţi cu celebra cafea marghiloman, fiind înconjuraţi de persoane îmbrăcate în haine de epocă. Mai mult, rolul lui Alexandru Marghiloman a fost interpretat de actorul buzoian Vlad Trifaş, cel care într-o ţinută de epocă, cu cizme înalte de vânătoare, i-a primit pe invitaţi. Ziua a început cu o conferinţă dedicată personalităţii deosebite a marelui om politic buzoian, semnatarul documentului Uni rii Principatelor Române, în calitate de prim-ministru al României. Invitaţii au asistat apoi la un adevărat regal de muzică clasică, un concert cu valori ale Buzăului, printre care Teodora Gaitanovici, cântând muzică clasică, alături de Cvartetul Incantare. „Încercăm să trăim frumos în Buzău, să organizăm evenimente de calitate şi lumea să ştie ce am fost odată, să ştie că nu ne-au putut schimba câ- teva decenii de comunism şi că aristocraţia nu era duş – manul de clasă al poporului, ci un motor pentru societate, care a adus civilizaţie, cultură şi confort”, a declarat Alfred Vasilescu, unul dintre organizatorii evenimentului. „Este într-adevăr un vis” Tot în calitate de gazdă a fost şi strănepoata marelui om politic, Irina Vlăduca Marghiloman, cea care s- arătat impresionată de iniţiativa Primăriei Buzău. „Nu am crezut că asemenea evenimente vor continua. Este într-adevăr un vis. Vrem să organizăm aici şi un bal caritabil şi poate şi alte evenimente caritabile. De câte ori va fi nevoie voi fi alături de autorităţi pentru astfel de acţiuni culturale”, a declarat Irina Vlăduca Marghiloman. Reamintim că pe 27 martie, data la care Marghiloman semna, în urmă cu 100 de ani, în calitate de prim-ministru, actul de unire a Basarabiei cu România, Primăria Buzău a dezvelit în apropierea Vilei Albatros o statuie de aproape 3 metri, din bronz, reprezentându-l pe marele om politic.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%