FOTO | Monument dedicat Centenarului, inaugurat în Parcul Crâng

Parcul Crâng găzduieşte, de anul acesta, un monument dedicat Centenarului. Este vorba despre o replică a monumentului „Punctul Frăţiei Neamului Românesc” inaugurat de Romsilva la 13 septembrie pe muntele Giurgiu, la locul de întâlnire al celor trei provincii istorice româneşti, Moldova, Muntenia şi Ardealul, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Monumentul este amplasat la sediul Direcţiei Silvice din parcul Crâng.
Inaugurarea monumentului a avut loc marţi, 21 noiembrie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Silvice, prefectului Carmen Ichim, subprefectului Lucian Foca, preşedintelui Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, primarului Constantin Toma şi vicepreşedinţilor CJ, Adrian Petre şi Romeo Lungu, alături de viceprimarul Ionuţ Apostu.
Monumentul inaugurat marţi este făcut din piatră de Năeni şi are formă triunghiulară, având pe fiecare latura stema fiecărei provincii istorice. Ansamblul mai conţine şi o bornă de hotar autentică recuperată de angajaţii Direcţiei Silvice Buzău şi recondiţionată, alături de trei panouri informative cu obiective reprezentative din toate cele trei provincii istorice.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|