FOTO I Șase elevi ai Școlii „George Emil Palade”, deplasare în Catalonia cu proiectul „STEAM like Leonardo”

Martie 25 07:27 2019 by opiniabuzau

Învățământul modern a adoptat de ceva timp acronimul STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), care definește proiectele europene ce combină știința și arta. Un astfel de proiect, intitulat Erasmus + „STEAM like Leonardo” se desfășoară cu participarea elevilor Școlii nr. 15 „George Emil Palade” din Buzău, care îi au ca parteneri pe colegi din Spania, Belgia, Polonia și Italia.

În perioada 10-16 martie, echipa buzoiană formată din șase elevi a luat parte, alături de celelalte echipe din țările partenere, la primul schimb de elevi care a avut loc la Girona, Catalonia, în Spania.

Proiectul este o provocare pentru echipa de proiect care trebuie să își dovedească creativitatea în a căuta conexiuni educative între preocupările grupului țintă de elevi, clasele gimnaziale finale, și tezaurul cognitiv lăsat umanității acum 500 de ani de Leonardo da Vinci. „Dacă este să facem un arc peste timp, personalitatea renascentistă polimorfă a lui Leonardo din Vinci este reconstruită ca piesele unui puzzle, prin eforturi succesive de redescoperire a multiplelor domenii în care acesta și-a manifestat creativitatea și ingeniozitatea”, explică profesorul Camelia Timofte, coordonatorul proiectului.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%