FOTO | Doi liceeni buzoieni, distinși cu medalii de aur și argint la Cupa României în Gastronomie, „Culinariada”

Aprilie 22 07:17 2019 by opiniabuzau

Au 17 ani, sunt pasionați de bucătărie încă din școala generală, iar zilele trecute au fost premiați cu medalii de aur și argint la „Culinariada”, Cupa României în Gastronomie – Bucătarul Junior al Anului. Este vorba despre buzoienii Costinel Ionuț Dedu și Florin Costin Moacă, elevi în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Meserii și Servicii Buzău.

Cei doi au reprezentat Buzăul la competiția dedicată găsirii celor mai buni bucătari juniori din liceele de industrie alimentară din toată țara. Evenimentul a avut loc la Sibiu în perioada 17-18 aprilie, organizat de Consorțiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, în parteneriat cu Asociația Culturală Euro-Est Alternativ. La „Culinariada” au concurat 44 de elevi de la 16 licee din România, însoțiți de 21 de cadre didactice de specialitate și 14 directori și profesori ai acestor unități de învățământ.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%