Fostul primar din Cochirleanca, eliberat din închisoare! Iată decizia Judecătoriei Focșani

Fostul primar al comunei Cochirleanca, Ilie Nicolae, se bucură de decizia magistraților care au dispus punerea sa în libertate, înainte de a-și ispăși întreaga pedeapsă cu închisoarea. Astăzi, Judecătoria Focșani i-a admis cererea de liberare condiționată. Hotărârea poate fi contestată. Dacă nu se va schimba decizia, fostul primar din Cochirleanca va fi sub perioadă de supraveghere până în anul 2022.
Ilie Nicolae a fost încarcerat în Penitenciarul Focșani, în toamna anului 2018, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru fapte de corupție.
A fost acuzat că a încheiat un contract de închiriere a izlazului comunal cu o asociaţie a crescătorilor de animale administrată chiar de soţia sa. În baza acestui contract, familia primarului a beneficiat pe nedrept de fonduri europene.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Ploiești l-au trimis în judecată pe Ilie Nicolae pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese şi inducere în eroare a organelor judiciare.
Potrivit rechizitoriului, în luna aprilie 2013, „inculpatul Ilie Nicolae, în calitate de primar al comunei Cochirleanca, judeţul Buzău, beneficiind de ajutorul inculpatei Maria Borcan, secretar al primăriei Cochirleanca, a încheiat în mod nelegal şi la un preţ diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca”, al cărei preşedinte este soţia acestuia, inculpata Aurica Nicolae.
În baza acestui contract de închiriere, precum şi a altor acte false, inculpata Aurica Nicolae a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa (SAPS), având drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – Centrul Judeţean Buzău.
De asemenea, prin încheierea la un preţ diminuat, de către inculpatul Nicolae Ilie, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localităţii a fost prejudiciată cu... [Citește articolul integral pe jurnaluldebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|