Fostul primar al oraşului Nehoiu nu scapă de condamnarea la închisoare

După aproape şase ani de când un cimitir şi mai multe locuinţe din Nehoiu, zona Lunca Mare, au fost la un pas să fie acoperite de pământ după ce terenul a luat-o la vale, destabilizat de tăieri ilegale de pădure, fostul primar al oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, a primit o nouă sentinţă de la instanţa pe fond. Asta după ce în urmă cu mai bine de doi ani a reuşit să anuleze condamnarea de la Judecătoria Pătârlagele de peste zece ani de închisoare cu executare.
Miercuri, aceeaşi instanţă a dispus ca Florentin Lungu să fie condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru faptele de care este acuzat, din care s-a scăzut un an şi patru luni, perioada în care acesta s-a a flat în arest preventiv şi ulterior în arest la domiciliu.
Celălalt inculpat din dosar, Crina Dicu, a fost condamnată, după rejudecarea dosarului, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare. De asemenea, instanţa obligă inculpaţii Lungu Florentin şi Dicu Crina, în solidar, la plata către partea civilă U.A.T. Oraş Nehoiu a sumei de 20.214,24 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului (materialului lemnos), precum şi la plata sumei de 265.910,12 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce se impun a fi efectuate pentru stabilizarea alunecării de teren şi aducerea terenului la starea cea mai apropiată de starea iniţială. Totodată s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în zece zile de la comunicare.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|