FĂRĂ PRECEDENT! VAL DE PENSIONĂRI ÎN EDUCAŢIE. APROAPE 100 DE CERERI, DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI ŞCOLAR

Decembrie 15 22:45 2020 by campusbuzau.ro

Situație fără precedent, în educația buzoiană! De la începutul anului școlar, aproape o sută de cadre didactice au solicitat ieșirea la pensie și nu mai pot profesa după vacanța de Sărbători. Șefii educației trebuie să găsească soluții pentru înlocuirea profesorilor care au depus cereri de pensionare pe motive medicale. 

Inspectoratul Școlar Județean se confruntă cu o problemă fără precedent, după ce foarte multe cadre didactice au depus cereri de ieșire la pensie, chiar în timpul anului școlar, scrie campusbuzau.ro.

Aproape o sută de profesori au solicitat ieșirea la pensie. Ei nu mai pot activa în acest an școlar, astfel că decidenții din educația buzoiană trebuie să găsească înlocuitori, după vacanța de Sărbători. Cea mai mare criză este în rândul învățătorilor și educatorilor.

Și condițiile noi de predare, date de măsurile restrictive din pandemie, stau la baza multor cereri de pensionare, pe lângă motivele de natură medicală.

Pe de altă parte, nu este de trecut cu vederea nici faptul că, potrivit legislației în vigoare, ieșirea la pensie până la sfârșitul acestui an calendaristic aduce un venit mai bun pentru cadrele didactice care au profesat zeci de ani. (Mihai Bunăziua)

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%