Familia: „E foarte grav, mai bine i-ar amputa piciorul” / Medicii: „E bine, se însănătoșește”

Martie 29 09:35 2018 by buzoieniiro

Sunt declarații care se bat cap în cap în privința stării de sănătate a lui Sebi Tudor.

E vorba de șoferul de 26 de ani a care provocat accidentul teribil de la Sătuc, în care au murit arși de vii cei doi învățători din Brăești.

Reporterul buzoienii.ro a stat de vorbă atât cu mama șoferului, cât și cu reprezentantul avizat al spitalului județean.

„E în stare foarte gravă. Ne temem pentru viața lui. Există riscul de a-i fi amputat piciorul. dar nu e doar atât. I-au fost afectate și organele interne. Inima îi poate ceda oricând. S-a luat în discuție transferul la un alt spital din țară, dar medicul nu și-a dat acordul. Se teme că ar putea deceda pe drum. Mai bine i-ar tăia piciorul ăla, dar să trăiască. Are doar scurte momente de conștiență, nici n-am putut vorbi prea bine cu el referitor la ce s-a întâmplat”, ne-a declarat mama șoferului.

În schimb, informațiile dinspre spital vorbesc despre un pacient în stare bună.

„Nu e la Terapie Intensivă, ci pe secție la Ortopedie. A avut după accident o operație la genunchi, dar acum e bine. Se reface repede, e tânăr. În urma accidentului a avut și un traumatism toraco-abdominal, dar și pe acesta l-a depășit cu bine. E conștient, comunicativ”, ne-a declarat reprezentantul spitalului.

Familia a ținut să contrazică și informația că acul vitezometrului s-ar fi blocat după accident la 120 km/h.

Cazul e cercetat de Poliție și Procuratură. La finalul anchetei se va emite o rezoluție asupra vinovăției sau a nevinovăției șoferului de 26 de ani care a condus un autoturism cu volan pe dreapta.

Pe de altă parte, astăzi, comunitatea din Brăești va fi îndoliată. Cei doi învățători, Ioana și Gheorghe Ilie (62 de ani) – vor fi înhumați.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%