EXCLUSIV: Tânăra doctoriță Andreea Gibă-Păscuțoi aduce Chirurgia minim invazivă la Râmnicu Sărat

Aprilie 13 10:58 2022 by sanatateabuzoiana.ro

O echipă de chirurgi din Târgu Mureș va învăța personalul medical din Spitalul Municipal Rm. Sărat, în cadrul unui work-shop, să trateze boala varicoasă, minim invaziv, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Diana Munteanu, Adnan Al Aloul, Andreea Pascutoi

Echipa de chirurgi a Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat s-a întărit, de curând, cu două doctorițe tinere și dornice să aplice în unitatea medicală ceea ce au învățat în clinicile universitare în care s-au specializat, iar în același timp să demonstreze că și într-un spital mic, de provincie, se poate face performanță.

Tinerele doctorițe Diana Munteanu și Andreea Gibă-Păscuțoi, împreună cu dr. Adnan Al-Aloul – șeful secției Chirurgie generală, care din 2018, de când lucrează în unitatea medicală râmniceană a „bifat” câteva premiere medicale, spun că au format „o familie”.

Doctorului Adnan, medic de origine palestiniană, în vârstă de 51 de ani, care spune că este „mândru că face parte din echipa Spitalului Municial Râmnicu Sărat”, i se spune acum, în spital, și „tata cu două fete”, pentru că își tratează colegele mai tinere cu aceeași dragoste și aceeași exigență cu care-și tratează copiii proprii. Împreună reușesc să ofere pacienților servicii medicale de calitate și tot împreună au decis să pună umărul la promovarea activității spitalului și să încerce să aplice „noutățile în domeniu”. „Realizăm împreună intervenții chirurgicale clasice și laparoscopice,...

Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%