Dupa modificarea Codului Fiscal / Sindicatele, intre masa negocierilor si protestele in strada

Noiembrie 22 00:00 2017 by opiniabuzau

După ce Guvernul a introdus obligația angajatorilor de a iniția negocierea colectivă, în intervalul 20 noiembrie - 20 decembrie 2017, o parte dintre sindicate au demarat negocierile cu patronatul, altele sunt încă în faza de proteste.

Astfel, angajatorii sunt nevoiți să inițieze negocieri colective pentru a pune în aplicare OUG 79/2017 prin care sunt transferate contribuțiile sociale de la angajator la salariat în caz contrar fiind pasibili de amenzi usturătoare. Chiar și așa, mai sunt sindicate nemulțumite care vor protesta în stradă. Astăzi, sindicaliștii din APIA Buzău se vor deplasa în Capitală pentru a participa la un protest organizat în fața Ministerului Agriculturii. Reamintim că aproape 100 de salariați de la cele șase centre APIA din județul Buzău au protestat și în plan local joi, 16 noiembrie. Ei au ieșit atunci în fața sediilor instituției în semn de protest față de scăderea preconizată a veniturilor începând cu 1 ianuarie 2018. Ei și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că, de la 1 ianuarie 2018, salariile din centrele județene și locale ar putea să scadă cu până la aproximativ 30% și solicită tratament egal cu cei din aparatul central. Salariații din APIA se plâng de faptul că grila de salarizare este net inferioară celei de acum, în condițiile în care ei merg pe teren, muncesc sâmbăta și duminica fără să fie plătiți și fără ore suplimentare.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%