După mai bine de o lună de la începerea şcolii, ,,Cornul şi laptele” sunt invizibile la Buzău • Opinia Buzău

47.564 elevi din judeţul Buzău sunt privaţi, la peste o lună de la debutul noului an şcolar, de beneficiile ,,Programului pentru şcoli al României”, sau ,,Cornul şi laptele”, aşa cum este cunoscut printre români. În această situaţie se găsesc nu mai puţin 415.227 elevi din şapte judeţe, în care reprezentanţii consiliilor judeţene au fost luate prin surprindere de începerea şcolii şi nu au finalizat licitaţiile care să permită derularea celui mai important program social pentru copii, după cum arată ,,Newsweek România”. Astfel, elevii sunt privaţi de o gustare zilnică şi gratuită la care au dreptul potrivit legilor în vigoare.
Guvernul a publicat Ordonanţa 13 pe baza căreia se alocă bugetul necesar pentru implementarea „Programului pentru şcoli al României pentru anul şcolar 2018-2019“, o variantă îmbunătăţită a Programului „Cornul şi laptele“, care face posibilă acordarea gratuită de lapte, fructe, legume şi produse de panificaţie copiiilor de la grădiniţă şi elevilor din ciclul primar şi gimnazial, şi căruia i s-a alocat suma de 571.988.000 lei pentru ,,Programul pentru şcoli al României”. Unii reprezentanţi ai consiliilor judeţene aflaţi în ofsaid acuză Guvernul că le-a alocat cu întârziere fondurile, respectiv pe 20 iulie, acesta fiind motivul pentru care nu au finalizat licitaţiile pentru găsirea unor furnizori de produse.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|