După câteva luni de pauză Constantin Toma redeschide războiul cu Compania de Apă

După câteva luni de pauză în care disputa dintre Primăria Buzău și Compania de Apă nu a mai fost atât de vizibilă în fața publicului certurile dintre cele două entități par să revină ușor dar șigur în prim planul vieții publice. Primarul Constantin Toma a prezentat, luni, consilierilor municipali un raport al Curții de Conturi prin care readuce în discuție o serie de probleme nerezolvate în disputa dintre Primărie și Compania de Apă Buzău.
„Compania de Apă trebuia să dea primăriei Buzău și celorlalți acționari peste 300 de miliarde de lei din 2014-2016. A sesizat acest lucru și Curtea de Conturi dar și noi care am deschis un proces . O a doua problemă ar fi cea a contractului de reprezentare juridică. Deși au 7-8 juriști se apără în instanță de Primărie și de mine cu o firmă de avocați din Cluj Napoca. Am adus la cunoștința consilierilor locali acest lucru chiar dacă raportul Curții de Conturi este suspendat pentru că a fost contestat în instanță”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.
Totodată, Constantin Toma spune că din februarie nu va mai putea funcționa Consiliul de Administrație al Companiei întrucât mandatul de patru ani a ajuns la final. Toma a explicat că dorește un nou Consiliu de Administrație și că demersurile făcute în acest sens au rămas fără ecou.
„Am cerut o nouă AGA pentru că în februarie Consiliul de Administrație al Companiei nu va mai exista pentru că se va termina mandatul și ar trebui un alt Consiliu de Administrație. Am sesizat acest lucru și nu avem nici un răspuns. În februarie ar trebui să existe obligatoriu o AGA prin care să se prelungească mandatul actualului consiliu ori să se numească un nou Consiliu de Administrație până când se va aplica legislația actuală. Noi am făcut informare și la ADI și nu am primit răspuns. Probabil că Primăria Buzău este o entitate neglijabilă”, a spus primarul Constantin Toma.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|