Drumețiile ghidate, pe cale de a deveni tradiție la Lopătari. Ce obiective sunt incluse în traseu

Noiembrie 6 21:11 2022 by sansanews.ro

Lopătari este una dintre comunele buzoiene cu peisaje de poveste și obiective turistice unice însă, din păcate, prea puțin sau chiar deloc valorificate. Sunt locuri unde, din cauza drumurilor impracticabile sau pentru că pur și simplu nu au aflat despre existența acestora, turiștii pot fi numărați pe degete. Autoritățile locale vor să schimbe lucrurile. Una dintre soluțiile găsite: drumețiile ghidate. Un astfel de tur a fost organizat luna trecută, de Ziua Geodiversității. Iar astăzi va avea loc un eveniment similar. Timp de câteva ore, pasionații de drumeții sunt așteptați să străbată potecile care duc la Focul Viu dar și la un alt obiectiv mai puțin cunoscut: Lacul Limpede, scrie sansanews.ro.

“Organizăm o excursie în satul Terca, în împrejurimile satului Terca, din Lopătari. Dorim să le facem cunoștință călătorilor cu două obiective importante: Focul Viu și Lacul Limpede. Dacă Focul Viu este un pic mai cunoscut buzoienilor, lacul este un obiectiv la care se ajunge mai greu. De aceea, vrem să-l popularizăm, să organizăm un tur ghidat. La excursie pot participa persoane cu o minimă experiență în ceea ce privește drumețiile pe munte și care au un echipament...

Citește articolul integral pe sansanews.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%