Două autocare cu moldoveni care ar fi trebuit să ajungă la Braşov, oprite la ieșirea din Râmnicu Sărat

Ianuarie 6
17:36
2017
by observatorulbuzoian
Două autocare cu peste o sută cetăţeni din Republica Moldova care ar fi trebuit să ajungă la pensiuni Bran și Moeciu pentru a sărbători Crăciunul pe rit vechi au fost oprite, vineri, pe DN 2 E85 la ieșirea din Râmnicu Sărat. Pentru că circulația pe DN 2 E85 a fost întreruptă din cauza viscolului autoritățile nu au permis celor două autocare să își continue drumul și au fost oprite unul în Râmnicu Sărat și altul la ieșirea din municipiu. Cei 51 de pasageri ai autocarului oprit în Râmnicu Sărat printre care și 10 copii a acceptat să fie cazați de Primărie și au primit ceai și mâncare. Cel de-al doilea mijloc de transport cu 54 de persoane la bord a fost oprit la Valea Râmnicului în apropierea unei pensiuni. Pasagerii au primit și în acest caz apă și mâncare. Județul Buzău s-a aflat de vineri dimineață sub avertizare meteorologică cod roșu până la ora 16.00 Ulterior, meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de viscol pentru opt judeţe, între care şi Buzău, până vineri, la ora 23.00.
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|