DOSARUL maternitatea a picat la un complet de judecători cu condamnări RĂSUNĂTOARE

Decembrie 17 07:58 2018 by opiniabuzau

Apelul în dosarul ”Maternitatea”, în care fostul președinte al Consiliului Județean Buzău Victor Mocanu a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, a fost repus pe rol de către Înalta Curte de Casație și Justiție după schimbarea completelor de cinci judecători. Astfel, cauza a fost repartizată aleatoriu Completului Penal 1, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 20 decembrie. Dosarele ar putea rămâne însă pentru scurt timp la noile complete alese prin vot secret la ÎCCJ, pentru că, având în vedere că mai sunt două săptămâni până la finalul ­anu­lui, șansele ca părțile să și administreze probe sunt reduse, astfel că, potrivit legii, la începutul anului următor va avea loc o nouă tragere la sorți, iar dosarele vor fi distribuite din nou.  Dacă totuși săptămâna viitoare se vor administra probe, completul va rămâne în funcțiune și anul viitor, iar în acest caz veștile nu sunt tocmai bune pentru Victor Mocanu și ceilalți inculpați din dosar.  Doi judecători din Completul Penal 1 sunt dintre cei mai de temut magistrați care formează completele de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.  Judecătorul Constantin Epure a făcut parte și din completul de 5 judecători care a decis sentința de 6 ani de închisoare pentru Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Pe de altă parte, el a fost șef complet în dosarul în care Tăriceanu a fost achitat în mai pentru mărturie mincinoasă, sentință ce poate fi ­ata­cată cu apel. Acesta este prezent și în dosarul lui Gabriel Oprea. Epure este unul dintre cei mai noi judecători de la ÎCCJ, fiind  venit de la Brașov.


Sursa: opiniabuzau




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%