Dosarul celei mai controversate retrocedari de paduri din nordul judetului bate pasul pe loc de doi ani si jumatate

Septembrie 11 00:00 2017 by opiniabuzau

După mai bine de doi ani de când a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti, dosarul retrocedării a peste 5.000 de hectare de pădure din nordul judeţului cam bate pasul pe loc. Procesul a fost reluat pe 6 septembrie, după vacanţa judecăto­rească, însă la termenul de săptămâna trecută s-a decis o nouă amânare, pentru luna viitoare. „Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul Ceteraş Gheorghe, precum şi cererile de amânare formulate de către apărătorul ales al acestuia din urmă şi de către apărătorul ales al inculpatei Panaete Lili­ana, acordă termen la 5.10.2017“, se men­ţionează în încheierea pe scurt a şedinţei de de săptămâna trecută. La termenul din iunie, preşedintele completului de judecată a respins unele cereri ale inculpaţilor, prin­tre care şi cea referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea unui articol din legea privind prevenirea şi sancţionarea unor fapte de corupţie şi a admis solicitări ce vizează audierea unor martori. Astfel, urmează să fie audiate în şedinţă publică şi înregistrările relevante din acest dosar. De asemenea, sunt aşteptate două rapoarte de expertiză, cea în specializarea silvicultură şi cea în industrializarea lemnului.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%