Dosare penale și peste 42.000 de lei din amenzi! Este bilanțul ultimelor acțiuni efectuate de polițiștii buzoieni

În urma activităţilor desfăşurate în ultimele 24 de ore de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră, au fost aplicate peste 190 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind în cuantum de peste 42.000 de lei. 56 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 19 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 6 pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, iar alte 55 pentru opriri sau staţionări neregulamentare precum şi pentru alte abateri constatate în trafic.
Împotriva a doi șoferi sancţionați din cauza vitezei, a fost luată şi măsura de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Cea mai mare viteză –169 km/h – a fost înregistrată de aparatele radar ce au acţionat pe DN 2 E85 în localitatea Mihăilești, la volanul autoturismului fiind depistat un tânăr de 23 de ani, din Vintilă Vodă.
Sursa: buzaumedia.ro
|