Dor de fan cosit si de aroma primei pastrame

Avertizare: urmeaza o poveste reala si din pacate tare scurta despre Buzaul frumos care-si scrie singur devenirea!

Bisoca. August 2020. Final de august, in fapt. A fost o data ca niciodata …nu, chiar este. Mergem de-a dreapta unei poieni atat de intinse, intre Lopatareasa si Bisoca, pe un drum croit anul acesta de utilajele Primariei Bisoca special pentru a scurta caile ocolitoare ce cuprind drumul judetean 204C asa de zdrentuit, framantat si descompus incat ajungi sa constati ca nu mai ai pe cine sa dai nici vina si nici sa arunci sudalmele. Drumul acesta este cel al vietii! Bisocenii seamana eternitate pe piept de munte. Isi infig bine dezvoltarea in coasta muntelui si alinta deocamdata doar acasa, adica la ei in sat, cu branza de calitate premium cu care olandezii ar castiga finale de competitii mondiale. Branza bisocenilor insa se vinde si in pietele orasului Buzau sau – un fenomen care in vara lui 2020 a prins contur: vin romanii neamului aici, sus si o cumpara in cantitati cat mai mari. Mai in gluma, mai in serios, un domn cu palaria data intr-o parte si cu corpul sprijinit in coada unei furci de intors fanul imi zice: o veni vreo foamete de se inghesuie lumea la branza? Ca anul acesta eu nu am mai vazut! Cumpara orice, numai sa plece cu traista plina.

Si omul da valatuc dupa valatuc pana piaptana toata coasta. Ma uit cu admiratie cata abnegatie poate sa dezvolte batranul din fata mea. Sa fie bine trecut de 60 de ani. Mainile fac treaba si gura ii merge. Imi spune ca face fan pentru ca are vaci acasa si laptele e bun si asa de baut, dar si in branza. Copiii de la oras nu pot veni sa-l ajute, insa el face cat are sa aiba putere ca sa nu cumpere la iarna lucerna la baloti ori chiar fan.

In urma valatucului se ridica mirosul acela – mie mi-ar parea a miros din copilarie – aparte cu arome de sunatoare, dragaicute, ba zaresc si coada ursului si cate ierburi a mai unit Dumnezeu in pala munteanului, dar aduna in el si tainicia celei mai bune pastrame udata cu o tuica blajina! Iarba data jos doua zile in urma e sfarog azi, imi zice domnul care-si agoniseste hrana pentru animalele de acasa.

Intai sa dau binete. Agale, pe drumul care il ajuta sa iasa mai repede in centrul comunei, un domn isi saluta tacticos fiecare cunoscut. Grabesc si eu pasii ca sa stau de-o vorba.

Discutia despre masca de protectie si pandemia ce ne macina multora linistea si sanatatea si bunul mers inainte, altora, aici devine fara mare importanta pentru ca de distantare oricum au parte muntenii Bisocii, iar comuna inca face parte din zona zero a statisticii intocmita de Directia de Sanatate Publica Buzau prin care se arata ca este un areal de siguranta epidemiologica comparativ cu alte comune ale judetului Buzau in care s-au inregistrat zeci de cazuri de COVID-19.

Batranul care merge spre Sindrila, sat din patria aceasta speciala a muntilor Buzaului, se uita lung la mine ca port masca de protectie. Ii spun ca il respect, desi nu il cunosc si as putea eu insami sa fiu pericol pentru el, iar  jos, la oras, masca a devenit un fel de accesoriu obisnuit. Face ochii mari seniorul, paseste si se uita inapoi. Dau sa cred ca ii spun fabule. Lumea aceasta curata are alte reguli, alte principii. Alt mers. De-a dreapta, Ion Cojanu sta bine sprijinit in coada furcii si asculta. Face o gluma doar de el si seniorul calator stiuta. Soarelui i s-au ascutit bine de tot sulitele si tinteste in brazde, dar si pe trupul omului muncit. Brazdele au timpul lor, spune amar acesta, daca vii dimineata au roua pe ele, de la 10 incolo te iei de intors si strans.

Se odihneste pret de cinci minute cat stam de vorba. Ii oferim apa rece si omul bea cu pofta. Arunca sticla sub o brazda si povesteste despre animalele pe care inca le creste. Cat mai poate, impreuna cu sotia. Batranetea le subrezeste si vointa si puterea. Munteni de acest fel sunt din ce in ce mai putini. Asa explic si scrierea de azi.

Desi statul se... [Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro].