DOLIU LA ȘCOALA 1 DIN BUZĂU DUPĂ MOARTEA FULGERĂTOARE A PROFESOAREI DE FIZICĂ MARIA RĂDUCAN. Colegii de catedră și elevii sunt în stare de șoc

E doliu la Școala numărul 1 din Buzău după ce una dintre cele mai iubite profesoare a sfârșit miercuri seară, într-un cumplit accident de circulație.
Maria Răducan era profesoară de fizică la Școala numărul 1 din municipiu. Era un cadru didactic iubit de elevi și apreciat de colegi, având rezultate foarte bune cu copiii, dar și o legătură strânsă cu ei.
Miercuri seară, profesoara se afla la volanul unui autoturism Logan și se îndrepta dinspre Ploiești spre Buzău, împreună cu soțul ei, fost judecător la Tribunalul Buzău. Pe DN 1 B la Istrița de Jos, un autoturism BMW scăpat de sub control a lovit Loganul familiei Răducan, iar în urma impactului mașina în care se aflau buzoienii s-a răsturnat.
Iată ce spune purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău despre cumplitul accident:
În urma impactului, profesoara Maria Răducan nu a mai putut fi salvată. Soțul ei, magistrat ieșit la pensie a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Buzău. Joi dimineață, el este stabil, constient, internat in secția ORL.
Vestea că profesoara de fizică Maria Răducan nu mai este a picat ca un trăsnet asupra colegilor de catedră.
”Nici nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut despre dumneai. Un om deosebit, pe care te puteai baza oricând și oricum. Indiferent ce aș fi rugat-o să facă întotdeauna a făcut. Aseară, ultima discuție a fost pe la 18.25. Era în... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|