Doi buzoieni, premiaţi la Festivalul „Toamna bacoviană a scriitorilor”

Noiembrie 7 07:50 2019 by opiniabuzau

În zilele de 1 şi 2 noiembrie 2019 a avut loc la Bacău prima ediţie a Festivalului „Toamna bacoviană a scriitorilor”. Din programul manifestărilor nu au lipsit, în prima zi, lansări de carte şi reviste dar şi discuţii şi opinii despre cărţile şi revistele prezentate. După acest prim moment a avut loc, la statuia lui George Bacovia, realizată de sculptorul Constantin Popovici, un recital de poezie prezentat de o parte dintre poeţii prezenţi la eveniment. Ultima parte a zilei a fost dedicată Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor.

Aceasta a decernat premiile, ce au fost stabilite de către juriul desemnat, pentru membrii Filialei. Aveam să constatăm cu bucurie că doi buzoieni au fost printre laureaţi. Aceştia sunt Nicolae Pogonaru pentru volumul de versuri „Cartea cu femei” şi Nicolai Tăicuţu pentru volumul „Vi­tregii suportabile” (versuri). Din juriul competiţiei au făcut parte Dan Bogdan Hanu (preşedinte), Valeria Manta Taicuţu, Emilian Marcu, Mioara Bahna şi Cristina Ştefan.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%