Doar golaverajul face diferenta / Cinci echipe cu punctaj maxim in Liga a 4-a

Trei etape s-au disputat deja din noua ediţie a Ligii a 4-a, iar cinci echipe n-au cunoscut până acum gustul amar al înfrângerii. Locomotiva Buzău, Team Săgeata, SCM Gloria Buzău, Montana Pătârlagele şi Voinţa Lanurile-, ultima cu un joc mai puţin, restanţa din etapa a 2-a, cu AS Balta Albă, reprogramată pentru mâine după-amiază-, sunt formaţiile care ocupă, în această ordine, primele poziţii din clasament. În cazul primelor patru, care au declanşat, parcă, un veritabil concurs de genul “cine înscrie mai multe goluri”, diferenţa este făcută de golaveraj, capitol la care cel mai bine stă Locomotiva Buzău. Formaţia pregătită de Gabriel Ibriş a mai bifat o victorie la scor, 5-1 la Rm. Sărat, cu Olimpia. Vicecampioana ediţiei trecute, Team Săgeata, şi-a păstrat ridicat nivelul şi rămâne în lupta pentru prima poziţie după victoria cu 4-0 la Zoiţa. Probleme n-au fost nici pentru SCM Gloria Buzău care, sâmbătă seară, sub luminile nocturnei din Crâng, a reuşit o nouă victorie, depăşind-o cu 3-0 pe Viitorul Verneşti. Foarte convingătoare a fost şi victoria Montanei Pătârlagele, de la Gherăseni, numai bună înaintea primului meci tare al sezonului, cel din etapa viitoare, când la Pătârlagele va veni SCM Gloria. După 5-1 la Boboc şi cu o victorie în restanţa de mâine, de pe teren propriu, cu AS Balta Albă, Voinţa Lanurile va întregi, cu acelaşi număr de puncte, plutonul fruntaş. De remarcat ar fi şi primele 3 puncte din actualul campionat bifate de Recolta Sălcioara, dar şi festivalul de goluri de la Balta Albă, unde partida nou promovatei din localitate împotriva Avântului Zărneşti s-a încheiat 4-4. Dacă spuneam că sunt cinci echipe care au punctaj maxim de la startul campionatului, există, tot cinci echipe care au înregistrat înfrângeri pe linie, de la locul 12 în jos aliniindu-se Viitorul Verneşti, Petrolul Berca, Şoimii Siriu, Victoria Boboc şi Înfrăţirea Zoiţa.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|