În ultimele 24 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 151 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 66.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării 22 de permise de conducere.
Astfel, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au sancţionat 63 de conducători auto iar 17 dintre ei și-au predat permisele pentru următoarele 90 de zile.
Cea mai mare viteză – 165 km/h a fost înregistrată de aparatul radar ce a acţionat pe DN 2 E85, în afara localității Racovițeni, autoturismul fiind condus de un tânăr de 23 de ani, din Râmnicu Sărat.
Alte 5 permise au fost reţinute șoferilor care nu au acordat prioritatea de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public, pentru circulație pe sens opus, respectiv pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Tot ieri polițiștii au întocmit un dosar penal după ce au depistat în trafic un buzoian care s-a urcat la volanul unui autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat.
ATENȚIE ÎN TRAFIC!
Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă în trafic, să adopte o conduită preventivă, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic şi să nu conducă în stare de oboseală. De starea lor de sănătate şi de odihnă depind vieţile tuturor celor pe care îi transportă dar şi vieţile celorlalţi participanţi la trafic.
Pentru evitarea implicării în evenimente rutiere, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să mărească distanţa în mers între autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
Totodată, şoferilor li se recomandă să fie mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare!
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|