Directoarea Colegiului „Eminescu”, mesaj după ce s-a vindecat de Covid! A stat două săptămâni la Terapie Intensivă

August 9 07:56 2020 by jurnaluldebuzau.ro

Directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău, prof. Camelia Voicu, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care mulțumește personalului medical pentru implicarea de care a dat dovată în perioada de două săptămâni în care a fost internată la Terapie Intensivă.

Prof. Camelia Voicu a relatat și despre o parte din momentele sale critice, precum și despre atmosfera de lucru de la ATI. , scrie jurnaluldebuzau.ro.

„Mă gândesc că sunt bine acasă, după bătălia cu COVID dusă timp de două săptămâni, în secția ATI a Spitalului Județean Buzău. Au fost alături medici, asistenți medicali, infirmiere care cu un rar devotament pentru meserie și pacient au tratat cu atenție orice urmă a bătaliei. Marele Înger Alb, dr.Ioniță Victor, a condus cu multă luciditate, competență și profesionalism orice demers realizat, totul fiind pus în acțiune de îngerii albi sau galbeni, de asistenți medicali rapizi, preciși, siguri de orice manevră. Nu exista în atitudinea lor teama că s-ar putea îmbolnăvi, ba chiar au și făcut-o unii dintre ei, urmând a fi tratați apoi ca pacienți în alte secții. Blânzi, empatici, atenți la nevoile pacientului, știau să mobilizeze resursele vitale pentru a obliga pacientul să trăiască când el nu-și regăsea necesarul de oxigen. Se duc lupte puternice în aceste secții, se lucrează ordonat cu rost la treabă, lupte despre care nu vorbește nimeni, ba încă se mai și inventează teorii. Le rămân profund recunoscătoare tuturor și sper să-i întâlnesc pe acești salvatori în ținute normale la temperaturi normale, nu în combinezoane sufocante,, în viața reală, să ne zambim și să ne bucurăm de recunoștință.” , a scris, în această seară, directoarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, prof. Camelia Voicu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%