Din victorie in victorie / SCM Gloria Spartac Bucuresti 26-14 (16-5)

Noiembrie 14 00:00 2017 by opiniabuzau

Handbalistele de la SCM Gloria adună victorie după victorie în campionat, elevele lui Romeo Ilie bifând un nou succes duminică, la Sala Sporturilor, unde au întâlnit-o pe Spartac Bucureşti. Aşa cum era şi de aşteptat, a fost din nou o victorie la scor, 26-14, dar totul s-a tranşat în prima repriză şi în ultimele minute ale meciului, atunci când antrenorul Romeo Ilie a folosit „7”-le de bază.

După un prim gol de debut al oaspetelor, SCM Gloria şi-a dat drumul la joc şi a pornit un asediu neîncetat la poarta adversarelor, cu Gabriela Dru­gău, Roxana Tabarcea, Alina Horjea şi Anca Ionescu în mare dispoziţie de gol. Scorul a luat constant proporţii, Spartac nu a reuşit să înscrie decât de cinci ori, astfel că diferenţa de la pauză, poate chiar injustă după cum s-a jucat, a fost de 11 goluri, 16-5. În startul reprizei a doua, Romeo Ilie a trimis în teren mai multe jucătoare care nu evoluează de obicei titulare, şi acest lucru s-a văzut în exprimarea echipei, cu destul de multe greşeli, fără ca victoria să fie pusă vreun moment în pericol. Când pe teren au revenit titularele obişnuite, echipa buzoiană a redevenit acea maşină de goluri din prima repriză, iar scorul a luat din nou proporţii.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%