DIN NOU, VICEPRIMAR. IONUȚ APOSTU LA AL DOILEA MANDAT CONSECUTIV

Septembrie 29 21:24 2020 by campusbuzau.ro

După un scor de excepție obținut la alegerile locale, viceprimarul Ionuț Apostu va rămâne în cabinetul din Palatul Comunal încă patru ani. Pentru că este îndeplinită majoritatea absolută în viitorul CLM, acesta va împărți din sarcinile de serviciu cu un al doilea viceprimar, de aceeași culoare politică, ce urmează să fie nominalizat.

Rămas primar cu delegație până la întoarcerea edilului șef dintr-o scurtă vacanță, viceprimarul Ionuț Apostu va continua ceea ce a început în mandatul anterior și nu a fost încă terminat, scrie campusbuzau.ro.

În viitorul mandat, șansele de reușită pentru proiectele inițiate pentru dezvoltarea orașului vor putea fi sută la sută realizabile.

După validarea noului Consiliu Local Municipal, primarul va avea de partea sa o majoritate calificată și doi viceprimari.

Primăria are proiecte aflate în derulare, altele sunt în stadiul de studii de fezabilitate ori de licitații, iar altele în faza de licitații.

Cert este că pentru realizarea lor este nevoie de mulți bani, de multe milioane de euro atrase din finanțări europene, guvernamentale sau din banii comunității.

Printre cele mai așteptate de buzoieni se numără reabilitarea și modernizarea principalelor artere ale Buzăului, Stadionul de Atletism, aflat în stadiul de finalizare, viitoarea sală de sport multifuncțională, bazinul olimpic ori aqualandul din Parcul Tineretului. (Corneliu Floriceanu)

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%