Dealul Istriţa, locul care te vrăjeşte cu grote preistorice, ruine de cetăţi antice şi sculpturi în piatră. De aici porneşte Drumul Vinului
Zona turistică din jurul dealului Istriţa, prima formă înaltă de relief pe care o întâlneşte vasta Câmpie Română către Carpaţii de Curbură, deţine o salbă complexă de obiective de vizitat în weekend şi oportunităţi de petrecere a vacanţelor. "Adevărul'' vă propune, în cadrul celei mai frumoase campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, să aflaţi secretele judeţului Buzău.
Traseul lung de aproximativ 50 de kilometri începe cu localitatea Năeni şi se termină la Fântâna lui Mihai Viteazul, de la Ciuta. Cea mai mare parte a itinerariului se parcurge pe Drumul Vinului, o infrastructură rutieră modernizată recent. Năeni, locul de unde s-a extras calcar de pe vremea dacilor
Pentru a ajunge la Năeni, mergi pe drumul european care leagă Buzăul de Ploieşti, până în Săhăteni, unde virezi la dreapta. După 7 kilometri de mers până în centrul comunei mai ai de parcurs încă pe atât, dar pe un drum de piatră, care serpuieşte printre dealurile unde se cultivă viţă de vie, zona fiind parte din binecunoscutul areal viticol Dealul Mare.
Este bine de ştiut că la jumătatea drumului dintre Săhăteni şi Năeni, la un kilometru după o curbă la dreapta, pe vechiul drum al negustorilor, găseşti undeva printre vii Crucea Manafului, o lucrare monumentală veche de un secol şi jumătate. A fost ridicată în 1846 de către un manaf, mai precis, negustor de fructe, ce locuia, probabil, în comuna Breaza. Are patru metri înălţime şi este cioplită dintr-o singură piatră. Este înconjurată de patru coloane, unite între ele în partea superioară tot cu grinzi din piatră. Acest monument istoric este ultima cruce uriaşă din piatră care se mai păstrează astăzi. La Năeni, primul obiectiv care te opreşte ca să-i acorzi atenţia cuvenită sunt grotele preistorice. Acestea sunt amplasate strategic, într-un loc greu de atins de către inamici şi sălbăticiuni. Au fost săpate în piatră acum 4.000 - 5.000 ani şi folosite drept adăpost. Într-una dintre ele au fost descoperite o vatră, inscripţii rupestre, dar şi arme şi unelte preistorice.
După numai o sută de metri parcurşi de la zona cu grote găseşti o tabără de sculptură în aer liber, realizată numai de copii. Povestea celor câteva sute de statui de pe culmea dealului Colarea începe în 1986. La un an după ce s-a închis tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura, un profesor din Slobozia, Gabriel Manole, a avut ideea unei noi tabere. A ales un deal pitoresc din Năeni, Tigoarea, care în greaca veche înseamnă loc sacru. Aici, sub îndrumarea meşterului Manole, câteva zeci de copii din Slobozia, Năeni şi Chişinău aveau să îşi încerce forţele cu calcarul extras dintr-o carieră din apropiere, până în 1988, când şi această tabără a fost închisă. A fost resuscitată în 2009, când un grup de elevi de la Liceul de Artă din Buzău a realizat dintr-o gresie galbenă, recent descoperită, un complex statuar numit Dacologie.
La un kilometru distanţă de Tabăra de sculptură şi la aproximativ 800 de metri de grotele preistorice găseşti „Biserica dintr-o Piatră”, ridicată după Revoluţie, în satul Vârf, la o altitudine de 600 de metri. Lăcaşul a fost construit în întregime, inclusiv catapeteasma şi porţile împărăteşti, ceea ce-i conferă unicitate, din piatră, travertin de Năeni, extrasă din cariera din vecinătate. Este acelaşi calcar alb folosit la construcţia Casei Poporului. Este înconjurată de ziduri din piatră, asemenea vechilor cetăţi şi este deosebit de frumoasă. De la Breaza se poate ajunge, sub îndrumarea unei călăuze, la Chilia lui Ambrozie, aflată în dreptul zonei celei mai sălbatice şi mai pitoreşti a Pietrei Şoimului, un perete înalt de vreo 15 metri, de stâncă goală mâncată de eroziune. Chilia lui Ambrozie se află la mijlocul acestui zid. O cărare abruptă te duce până sub peretele de calcar, de unde o scurtă căţărare te saltă vreo doi metri mai sus, unde te aşteaptă o scară improvizată. Chilia e formată din două cămăruţe în care au fost cioplite mai multe firide şi prispe cu destinaţii domestice sau ritualice. Ambrozie, de loc din Breaza, cu numele de mirean, Tănase Rizea, s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Ciolanu, de unde a plecat la schitul românesc de la Muntele Athos. La întoarcere, a ales să se izoleze în chilia pe care şi-a săpat-o în peretele Pietrei Şoimului, amenajând de fapt o scobitură mai veche. A vieţuit 50 de ani în chilia care-i poartă numele, asigurând cele necesare traiului zilnic din ce lucra cu ziua la podgoriile din Năeni şi Breaza sau împletind coşuri din papură. Pietroasele, locul unde a fost descoperit tezaului „Cloşca cu puii de aur” După Breaza, urmează comuna Pietroasele pe itinerariul către culmea Dealului Istriţa, unde se află un releu de televiziune şi locul perfect de unde poţi admira deopotrivă munţii Bucegi şi, în partea opusă, Câmpia Română, până dincolo de Urziceni. Localitatea Pietroasele a dobândit faimă în toată lumea după ce, în anul 1837, doi meşteri locali care lucrau la o carieră de piatră din zonă au descoperit tezaurul Cloşca cu Puii de Aur. Locul este marcat printr-un mic monument ridicat la ieşirea din satul Pietroasa Mică. De reţinut că drumul până la acest obiectiv trece chiar prin poarta lui Ion Moacă, singurul pietrar care a mai rămas în zonă şi care şi-a amenajat în propria curte un mic muzeu de statui, cioplite de el de-a lungul multor zeci de ani. De dincolo de gard, eşti întâmpinat de chipurile din calcar ale unor regi de-ai neamului sau simboluri creştine, dăltuite în lespezi smulse din munte. Moş Moacă este oricând la dispoziţia turiştilor, cărora mereu, cu aceeaşi plăcere, le povesteşte legenda comorii pe care o ştie din bătrâni. “Aurul – spune moş Moacă - era păzit de un duh rău. Mi s-a povestit că în momentul în care cei doi au început să sape după piatră s-au deschis dintr-o dată două uşi mari de fier şi a ieşit un duh care a cerut un suflet. Ei au dat un suflet şi aşa au putut să ia comoara. Era o comoară legată cu blestem”, povesteşte cioplitorul. Odată ajuns la Pietroasele, poţi vizita şi unul dintre cele mai importante monumente ale geto-dacilor, ruinele cetăţii de la Gruiul Dării, aflate pe drumul spre releu. Obiectivul datează, după ultimele estimări ale arheologilor, de peste 4.000 de ani, de la sfârşitul epocii pietrei. Legendele din zonă mai spun că pe Dealul Gruiu, care se află la mică distanţă de locul unde a fost descoperită Cloşca cu Puii de Aur, ar mai exista comori deocamdată nedescoperite. Drumeţia devine obositoare însă dorinţa de a avea parte de cea mai frumoasă privelişte îţi dă puteri. După aproape o oră de urcat, fără odihnă, ajungi pe vârful Istriţa, la releul de televiziune. Culmea colinei îţi asigură o panoramă, pe care rar mai ai ocazia să o întâlneşti. Ai sub tine sute de kilometri pătraţi de câmpie şi nu trebuie decât să întorci capul pentru a ţi se înfăţişa cele mai înalte culmi din Carpaţi. Dealul Istriţa, cel mai înalt, de 749 de metri, face legătura între Câmpia Română şi Carpaţi, iar de aici se poate vedea, pe vreme senină, până în munţii Bucegi. Ajuns pe culme, te simţi stăpânul tuturor. Pâlcurile de case care se înşiră sub tine, pe sute de kilometri, compun un peisaj care te îmbată şi uiţi chiar şi de trecerea timpului. În periplul pe la poalele dealului Istriţa, poţi face o degustare de vin în crama Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasele. Crama de la Pietroasele a funcţionat mult timp ca una dintre cele mai înzestrate din ţară. Colecţia de vinuri începută în 1940 numără în prezent aproape o sută de mii de sticle, cele mai vechi din anii `40. Vinoteca mai are pe rafturile sale vinuri din anii `50, `60, `70 ai secolului trecut. Costurile nu sunt deloc mari! Pensiunile din localitate se încadrează şi ele în specificul viticol al zonei. Aici ai ocazia să te cazezi la un local mai puţin obişnuit, unde se poate dormi în butoi, pentru suma de 55 de lei pentru o noapte. În „meniul“ pensiunii La Butoaie mai sunt incluse şi degustări de vinuri tradiţionale, cum ar fi Tămâioasa de Pietroasele. Staţiunea balneară Sărata Monteoru este următorul punct al traseului prin zona colinară a judeţului Buzău, unde se ajunge pe Drumul Vinului, după un sfert de oră de mers cu maşina. La ieşire din Pietroasele, spre Merei, te poţi opri însă pentru o scurtă incursiune în istorie la ruinele unor terme romane, vechi de peste 1.600 de ani. Edificiul fusese reşedinţa căpeteniilor unei legiuni romane, care a fost trimisă de împăratul Constantin cel Mare la nord de Dunăre, să oprească năvălirile barbare. În interiorul clădirii funcţionau terme, un fel de băi publice asemănătoare celor de la Roma.Trupele care foloseau acest edificiu se presupune că ar fi cele care făceau parte din Legiunea a 11-a Claudia, legiune care avea baza la Durostorum.
Citeste mai mult: adev.ro/mrpnku
La un kilometru distanţă de Tabăra de sculptură şi la aproximativ 800 de metri de grotele preistorice găseşti „Biserica dintr-o Piatră”, ridicată după Revoluţie, în satul Vârf, la o altitudine de 600 de metri. Lăcaşul a fost construit în întregime, inclusiv catapeteasma şi porţile împărăteşti, ceea ce-i conferă unicitate, din piatră, travertin de Năeni, extrasă din cariera din vecinătate. Este acelaşi calcar alb folosit la construcţia Casei Poporului. Este înconjurată de ziduri din piatră, asemenea vechilor cetăţi şi este deosebit de frumoasă. De la Breaza se poate ajunge, sub îndrumarea unei călăuze, la Chilia lui Ambrozie, aflată în dreptul zonei celei mai sălbatice şi mai pitoreşti a Pietrei Şoimului, un perete înalt de vreo 15 metri, de stâncă goală mâncată de eroziune. Chilia lui Ambrozie se află la mijlocul acestui zid. O cărare abruptă te duce până sub peretele de calcar, de unde o scurtă căţărare te saltă vreo doi metri mai sus, unde te aşteaptă o scară improvizată. Chilia e formată din două cămăruţe în care au fost cioplite mai multe firide şi prispe cu destinaţii domestice sau ritualice. Ambrozie, de loc din Breaza, cu numele de mirean, Tănase Rizea, s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Ciolanu, de unde a plecat la schitul românesc de la Muntele Athos. La întoarcere, a ales să se izoleze în chilia pe care şi-a săpat-o în peretele Pietrei Şoimului, amenajând de fapt o scobitură mai veche. A vieţuit 50 de ani în chilia care-i poartă numele, asigurând cele necesare traiului zilnic din ce lucra cu ziua la podgoriile din Năeni şi Breaza sau împletind coşuri din papură. Pietroasele, locul unde a fost descoperit tezaului „Cloşca cu puii de aur” După Breaza, urmează comuna Pietroasele pe itinerariul către culmea Dealului Istriţa, unde se află un releu de televiziune şi locul perfect de unde poţi admira deopotrivă munţii Bucegi şi, în partea opusă, Câmpia Română, până dincolo de Urziceni. Localitatea Pietroasele a dobândit faimă în toată lumea după ce, în anul 1837, doi meşteri locali care lucrau la o carieră de piatră din zonă au descoperit tezaurul Cloşca cu Puii de Aur. Locul este marcat printr-un mic monument ridicat la ieşirea din satul Pietroasa Mică. De reţinut că drumul până la acest obiectiv trece chiar prin poarta lui Ion Moacă, singurul pietrar care a mai rămas în zonă şi care şi-a amenajat în propria curte un mic muzeu de statui, cioplite de el de-a lungul multor zeci de ani. De dincolo de gard, eşti întâmpinat de chipurile din calcar ale unor regi de-ai neamului sau simboluri creştine, dăltuite în lespezi smulse din munte. Moş Moacă este oricând la dispoziţia turiştilor, cărora mereu, cu aceeaşi plăcere, le povesteşte legenda comorii pe care o ştie din bătrâni. “Aurul – spune moş Moacă - era păzit de un duh rău. Mi s-a povestit că în momentul în care cei doi au început să sape după piatră s-au deschis dintr-o dată două uşi mari de fier şi a ieşit un duh care a cerut un suflet. Ei au dat un suflet şi aşa au putut să ia comoara. Era o comoară legată cu blestem”, povesteşte cioplitorul. Odată ajuns la Pietroasele, poţi vizita şi unul dintre cele mai importante monumente ale geto-dacilor, ruinele cetăţii de la Gruiul Dării, aflate pe drumul spre releu. Obiectivul datează, după ultimele estimări ale arheologilor, de peste 4.000 de ani, de la sfârşitul epocii pietrei. Legendele din zonă mai spun că pe Dealul Gruiu, care se află la mică distanţă de locul unde a fost descoperită Cloşca cu Puii de Aur, ar mai exista comori deocamdată nedescoperite. Drumeţia devine obositoare însă dorinţa de a avea parte de cea mai frumoasă privelişte îţi dă puteri. După aproape o oră de urcat, fără odihnă, ajungi pe vârful Istriţa, la releul de televiziune. Culmea colinei îţi asigură o panoramă, pe care rar mai ai ocazia să o întâlneşti. Ai sub tine sute de kilometri pătraţi de câmpie şi nu trebuie decât să întorci capul pentru a ţi se înfăţişa cele mai înalte culmi din Carpaţi. Dealul Istriţa, cel mai înalt, de 749 de metri, face legătura între Câmpia Română şi Carpaţi, iar de aici se poate vedea, pe vreme senină, până în munţii Bucegi. Ajuns pe culme, te simţi stăpânul tuturor. Pâlcurile de case care se înşiră sub tine, pe sute de kilometri, compun un peisaj care te îmbată şi uiţi chiar şi de trecerea timpului. În periplul pe la poalele dealului Istriţa, poţi face o degustare de vin în crama Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Pietroasele. Crama de la Pietroasele a funcţionat mult timp ca una dintre cele mai înzestrate din ţară. Colecţia de vinuri începută în 1940 numără în prezent aproape o sută de mii de sticle, cele mai vechi din anii `40. Vinoteca mai are pe rafturile sale vinuri din anii `50, `60, `70 ai secolului trecut. Costurile nu sunt deloc mari! Pensiunile din localitate se încadrează şi ele în specificul viticol al zonei. Aici ai ocazia să te cazezi la un local mai puţin obişnuit, unde se poate dormi în butoi, pentru suma de 55 de lei pentru o noapte. În „meniul“ pensiunii La Butoaie mai sunt incluse şi degustări de vinuri tradiţionale, cum ar fi Tămâioasa de Pietroasele. Staţiunea balneară Sărata Monteoru este următorul punct al traseului prin zona colinară a judeţului Buzău, unde se ajunge pe Drumul Vinului, după un sfert de oră de mers cu maşina. La ieşire din Pietroasele, spre Merei, te poţi opri însă pentru o scurtă incursiune în istorie la ruinele unor terme romane, vechi de peste 1.600 de ani. Edificiul fusese reşedinţa căpeteniilor unei legiuni romane, care a fost trimisă de împăratul Constantin cel Mare la nord de Dunăre, să oprească năvălirile barbare. În interiorul clădirii funcţionau terme, un fel de băi publice asemănătoare celor de la Roma.Trupele care foloseau acest edificiu se presupune că ar fi cele care făceau parte din Legiunea a 11-a Claudia, legiune care avea baza la Durostorum.
Citeste mai mult: adev.ro/mrpnku
|
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|
