Șoselele din România sunt efectiv sufocate de mașini, iar acest lucru este demonstrat de cifre. Doar în Buzău, parcul auto a ajuns la data de 31 decembrie 2018 la 153.121 vehicule, comparativ cu 141.670 vehicule la sfârșitul lui 2017, ceea ce înseamnă un plus de 11.451 unități. Numărul acestora a crescut vertiginos în ultimii ani, odată volumul de muncă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Îmnatricularea a Vehiculelor Buzău. Doar anul trecut, au fost operate 26.544 de înmatriculări, potrivit datelor prezentate în raportul de activitate a Instituției Prefectului, dar și 16.496 radieri, fiind emise în total 27.964 cărți de înmatriculare și 1.420 duplicate C.Î., dar și 8.946 de autorizații pentru circulație provizorie.
În cadrul activităților specifice au fost depistate șapte vehicule care figurau în baza de date A.S.F și SINS cu rezultat pozitiv și în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr.1501/2002, documentele fiind înaintate către I.P.J. Buzău pentru continuarea verificărilor.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|