De ce a demisionat social-democratul Fănică Bârlă din Consiliul Local şi cine îi ia locul • Opinia Buzău

Social democratul Fănică Bârlă şi-a dat demisia din funcţia de consilier local. El a făcut, luni, acest gest, după ce a obţinut un post de execuţie în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, respectiv inginer în cadrul Biroului Tehnic al acestei instituţii, post de functionar public care este incompatibil poziţia de membru în Consiliul Local. El va fi înlocuit în funcţie de un nou supleant de pe lista cu care Partidul Social Democrat al participat la alegerile din iunie 2016, respectiv Mihai Anica.
Fănică Bârlă a fost consilier local timp de 17 ani, fiind ales pentru prima oară în deliberativul municipal în anul 2000 pe listele Alianţei pentru România. Ulterior, el s-a înscris în Partidul Social Democrat împreună cu majoritatea listei de aleşi ApR, în frunte cu fostul primar Constantin Boşcodeală. În legislaturile 2008-2012 şi 2012-2016, Bârlă a deţinut funcţia de viceprimar al municipiului, iar în perioada martie-iulie 2016 a fost viceprimar cu atribuţii de primar, după ce deţinătorul postului, Constantin Boşcodeală, a fost condamnat definitiv pentru corupţie şi a fost nevoit să îl părăsească.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|