Dana, doamna florilor de toamnă, de pe Valea Nehoiului

TOAMNA DE PE DRUM

Trei stau bine agătate de o creangă întoarsă către soare, iar altele cinci dansează ritmic în bătaia celui mai cuminte vânt de toamnă. Cele din umbră se roagă de nor să se dea de lângă soare, nu vor să simtă nicidecum asprimea vremii ce va să vină. Dansul celor cinci frunze e rupt din tabloul Văii Buzăului așezată ba șerpuit, ba în linie dreaptă pe drumul național 10 ce-și suspină și el devenirea până sus, la Brașov. Nu-l însoțim tocmai până acolo, ci mergem după verde, soare și miros de toamnă doar până pe Valea Nehoiului.

N-am știut că toamna ascunde atâtea povești minunate pe drumul acesta colorat azi și încununat cu salbe de ghebe chiar pe margine, dar mai ales cu atât de mult verde încât dai să pariezi că e un fel de vară în apus adolescentin. Muntenii Buzăului se văd în zare, siluete în grabă să termine treaba de afară ba înainte de prima brumă, ba înainte de vreun fulg răzleț. Grădinile lor încă rodesc. Altele își etalează în tonuri de galben și roșu bucuria din această toamnă de poveste. Și, totuși, verdele familiilor de conifere de pe marginea drumului național stă cuminte, ascuns într-un cotlon de suflet până vine primăvara ghioceilor.

Repede se dă parcurs drumul acesta al oilor, cum i se spune naționalului 10 Buzău-Brașov! Orașul de la munte, Nehoiu, e în forfotă. Așa era și la vizita din august! Zic că ar fi în modernizare și chiar așa este după aglomerația de utilaje din zona centrală. Dăm bătaie, până pe Valea Nehoiului mai este puțin!

Din ce în ce mai greu ne atașăm de oameni, le identificăm calitățile și punem preț pe omenie. Pandemia aceasta de COVID-19 fură bucată cu bucată puterea noastră de a fi alături de oameni. Azi, întoarcem foia! Păstrăm și formăm chiar noi relații cu oameni atât de frumoși încât ar trebui să-i avem lângă noi aproape o veșnicie. Nu mai mult. Ne retragem și gustăm amarul singurătății, însă apar OAMENI. Ei despart dificila trecere de la însingurare la relaționare. Bucuria de a fi.

DE LA CATEDRA DIN ȘCOALĂ, LA CEA DIN SERA CU FLORI

Cu dansul frunzelor încă în priviri, ce-i drept puțin destrămat de zgomotul din centrul orașului, repede apare lunga Valea Nehoiului care odinioară era tot una cu șuieratul Nehoiașului. De-a drepata, în hău, linii de cale ferată ca o pânză de păianjen, semn al unei dezvoltări economice benefică urbei situată la distanță egală față de Brașov și Buzău. Acum, abandon. Azi, descoperim un om aparte – nu produce mobilă cum e obiceiul locului, nu pune cap la cap o afacere cu fructe de... [Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro].