Dana Dembinski, one-woman-show la Ramnicu Sarat, intr-un spectacol despre destine frante de regimul comunist

Invitaţie gratuită, la teatru! Vinerea aceasta, la Râmnicu Sărat, cunoscuta actriţă Dana Dembinski-Medeleanu va juca piesa „Julieta” a autorului András Visky. De la ora 19,00, la Colegiul Naţional „Al. Vlahuţă”, puteţi descoperi detalii din experienţa familiei autorului, András Visky, în timpul regimului comunist din România de la începutul anilor ’60.
Împreună cu cei şapte copii ai săi, mama sa, Iuliana Visky, a supravieţuit vicisitudinilor unei vieţi chinuite ca urmare a deportării în Bărăgan. În spectacol, personajul este în comă, de unde îşi spune povestea, purtând un dialog cu Dumnezeu de undeva dintre viaţă şi moarte. Piesa tratează poetic povestea acestei experienţe şi, în ciuda tematicii sale tulburătoare, nu este lipsită de umor.
Spectacol organizat cu sprijinul IICCMER
Intrarea va fi liberă şi amintim că spectacolul „Julieta” se numără printre câştigătorii celei de-a doua ediţii a concursului de proiecte despre istoria comunismului românesc, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), instituţie care, în această perioadă, organizează la Rm. Sărat cea de a XI-a ediţie a Universităţii de Vară. Spectacolul de teatru face parte din programul evenimentului, prin care IICCMER prezintă tinerilor ororile regimului comunist.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|