Dacii lui “MAU”, în blocstart la Campionatul Naţional de la Râmnicu Vâlcea

Iulie 14 23:14 2022 by Sportul Buzoian

Mâine, la Râmnicu Vâlcea se dă startul turneului final al Campionatului Naţional de Minifotbal, competiţie la care vor participa 32 de echipe, împărţite în opt grupe. Campioana Diviziei de Buzău, ediţia 2022 – ACS, Dacii Buzău, a căzut în grupa C, acolo unde va întâlni pe

 ACS Juventus Sibiu, AS HNH Klausemburg şi ACS Extratereştrii Sportul Beclean. Primele două clasate, din fiecare grupă, se vor califica în următoarea fază a turneului, scrie arenabuzoiana.ro.

Formaţia manageriată de Daniel “MAU” Constantin va debuta la acest turneu, vineri, 15 iulie, de la ora 11.00, împotriva clujenilor de la Klausenburg, iar în al doilea joc al zilei, de la ora 17.00, vor da piept cu extratereştrii de la Sportul Beclean. În ultimul meci din grupă, sâmbătă, de la ora 12.00, buzoienii vor avea ca adversară pe Juventus Sibiu.

Meciurile turneului de la Râmnicu Vâlcea le puteţi urmări pe https://www.facebook.com/MinifotbalRomania

Despre ACS Dacii Buzău

Calificată direct din postura de campioană locală a Diviziei de Buzău, ediţia 2022.

Face parte din Grupa C a competiției, alături de: Juventus Sibiu, HNH Klausenburg și Extratereștrii Sportul Beclean.

Anul înființării:Echipă înfiinţată în 2022, care a preluat palmaresul de la Fortuna Friends.

Palmares:

- Locul 4 la Campionatul Național de la Râmnicu-Vâlcea, 2021

- Sfertfinalistă la Cupa României, Bacău 2019

Jucători reprezentativi:

- Alin Iacob (34 ani), dublu campion european cu echipa națională de minifotbal a României, 2013-2014

- Costin Pușcă (37 ani), campion european cu naționala României în 2015 și participant la Campionatul Mondial din Tunisia, 2017 și la EMF EURO 2017, în Cehia

- Ștefan Leu (45 ani), locul 4 cu Naționala României la EMF EURO 2017 în Cehia

- Alin Bălan, participant cu Naționala României la EMF EURO 2016, în Ungaria

Lot jucători

Alin Bălan, Cosmin Andrei, Florin Cazan, Andrei Goicea, Alin Iacob, Ștefan Leu, Daniel Mihalcea, Mădălin Pușcă, Costin Pușcă, Marian Scarlat, Adrian Simion, Cătălin Vasilescu, Ionuț Docuz, Valentin Lungoci și Daniel Poterașu.

Staff:

Daniel Constantin (manager), Ștefan Leu (antrenor) şi Alin Crețu (delegat).

Citește articolul integral pe arenabuzoiana.ro




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%