Cum și-a băgat coronavirusul coada în procesul de incompatibilitate al unui primar buzoian

Martie 25 07:32 2020 by opiniabuzau

Primarul comunei Calvini mai are de așteptat soluția în dosarul de incompatibilitate. Cauza aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești a fost suspendată pe perioada stării de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis.

,,Având în vedere prevederile Decretul nr. 195 al Președintelui României, publicat în M.O. nr. 212 din data de 16 martie 2020, respectiv art. 42 alin. 6 din Anexa I , Cap.V, potrivită căruia judecarea proceselor civile altele decât cele menționate la alin. 1 se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență fără a fi necesar efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, însă, constatând că dosarele de pe listele de judecată în componența completului 3 R SCAF și 7 F SCAF, nu sunt incluse în cele având caracter urgent stabilite de Colegiul de Conducere al Curții de Apel pe baza îndrumării primite de la CSM, apreciază suspendate de plin drept toate aceste cauze, urmând ca după în­cetarea stării de urgență să se reia judecata, din oficiu, cu citarea părților”, se precizează pe portalul instanțelor.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%