Cum determină un medic buzoian copiii să nu se mai teamă de dentist

Fiecare întâlnire a medicului stomatolog cu copilul este o experiență unică, pentru că și copii sunt diferiți, unii fiind mai agitați, dar și pentru că și informațiile pe care le au cei mici despre ceea ce li se poate întâmpla acolo sunt diferite. O bună parte dintre ei vin deja cu ideea că o să doară, că medicul este un fel de bau-bau, pentru că sunt și părinți care mai folosesc involuntar sau nu expresii de genul „dacă nu ești cuminte, te duc la doctor”, iar alții sunt agitați pentru că au o dependență mare de telefoane și alte gadgeturi.
Pentru a face lucrurile să decurgă mult mai firesc și cu o mai mică împotrivire din partea micilor pacienți, medicul stomatolog Bogdan Marin a pus la cale, împreună cu psihoterapeutul Gabriela Enache, cu care colaborează de ceva vreme, un workshop tematic intitulat „ȘCOALA PĂRINȚILOR”, în care părinții și copiii sunt invitați în mijlocul naturii unde cei mici să se joace, iar cei mari să discute pe îndelete cum se poate continua munca medicului stomatolog și acasă, astfel încât vizitele celor mici la specialist să fie o normalitate și nu o stare de stres.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|