Cum au ajuns „covrigii de Buzău” un brand al judeţului • Opinia Buzău

Pentru a înţelege de ce acestui  produs i se atribuie o apartenenţă legată de oraşul şi judeţul Buzău, este necesar să plecăm mai întâi de la etimologie; „Covriga” este un cuvânt de origine slavă şi derivă de la forma sa de inel, produsul având o anumită grosime. Dar se produceau şi alţii mai subţiri, numiţi de turci, „simigi”  sau „simiţi”, cu acelaşi nume şi astăzi, de unde şi denumirea celui care producea covrigii – „simigiu”, iar al atelierului şi prăvăliei de desfacere – „simigerie”.

Contextul geografic şi economic

Constituit la cotul Car­paţilor de Curbură, la o în­cru­cişare de drumuri stră­­vechi, Buzăul a luat fiinţă pe malul apei de la care şi-a luat numele, într-un spaţiu în care agricultura, meşteşugurile şi comerţul se practicau concomitent. Aşezarea, ca şi în cazul altor târguri, a fost bine aleasă sub raportul condiţiilor de vieţuire – loc arabil, păşune, proximitatea pădurilor şi în perimetrul unui mare număr de sate atestate documentar în secolele XIV-XVI, dar mai ales ţinând cont posibilitatea comu­nicaţiilor cu zonele înconjurătoare. Trebuie avut în vedere că era în apropierea unui vad uşor de trecut în condiţiile din acea vreme, acolo unde apa se întretăia cu drumul. Aşezat pe o câmpie fertilă, aproape de limita dintre dealul acoperit de vii şi şesul agricol, având de jur împrejur păduri întinse între care se detaşa cea cunoscută şi astăzi sub denumirea de Crâng, rămăşiţă a codrilor de odinioară, beneficiind de traficul care ducea mărfurile oraşelor dunărene în Transilvania şi aducea în schimb produse manufacturate, cunoscute ca articole de braşovenie şi lipscănie (Lipsca – Leipzig, de unde negustori lipscani şi strada Lipscani din Bucu­reşti), Buzăul a beneficiat de însemnate posibilităţi de dezvoltare. Aşezarea sa la întretăierea drumurilor co­mer­ciale dintre Moldova, regiunile centrale şi apusene ale Ţării Româneşti şi porturile de la Dunăre – Brăila şi Galaţi, pe malul râului Buzău, într-un loc în care locuitorii se ocupau cu agricultura, morăritul, meş­teşugurile şi comerţul, constituie un indiciu al vechimii şi dezvoltării sale. Circulaţia de mărfuri este confirmată şi de privilegiul din 28 iunie 1358 al regelui Ludovic I al Ungariei, în beneficiul negustorilor braşoveni, indicându-se ca zonă de acces spre Dunăre teritoriul dintre râurile Ialomiţa şi Buzău.