Cum am ajuns la o lansare de carte • Opinia Buzău

Joi, la prânz, am participat la o lansare de carte, care a avut loc în amfiteatrul Colegiului Naţional ,,B.P. Hasdeu”, o carte de poezie a unei absolvente a acestei prestigioase instituţii de învăţământ buzoiene, acum studentă la Litere. Un gest surprinzător chiar şi pentru mine, dat fiind că, din motive care nu fac obiectul textului de faţă, încerc să mă ţin cât mai departe, fi­zic, de viaţa culturală a urbei noastre.

Mărturisesc că nici pe protagonista lansării, Oana Leonte, nu o cunoşteam. Se afla în lista mea de prieteni de pe Facebook, după ce OPINIA publicase, în ianuarie 2014, la rubrica ,,Monden”, un text cu titlu premonitoriu: ,,Oana Leonte, voleibalista-fotomo­del care va deveni publicistă”. O zărisem de câteva ori prin oraş, la festivităţile de absolvire de la Hasdeu, la aniversarea de 150 a colegiului şi la cea de 100 de ani a Şcolii nr. 1.

De asemenea, OPINIA a anunţat evenimentul lansării de carte la începutul acestei săptămâni, ocazie cu care am aflat că manifestarea este girată de inimosul avocat ­Ro­xa­na Constantinescu, care a şi scris un text în avanpremieră. Ei bine, în acel text s-au aflat câteva cuvinte care m-au determinat să merg la lansarea de carte din amfiteatrul Colegiului Hasdeu: ,,Este o tânără studentă care vrea să se întoarcă acasă, să predea tot ce ştie mai bine şi mai frumos, să fie alături de elevii ei”. Adică nimic din tiparul generaţiei ei: Bucureştiul măcar, dacă nu străinătatea, post bine plătit în vreo multinaţională, şi multe alte idealuri care au transformat oraşul Buzău într-unul în care o tânără valoare este o rara avis.

Am vrut să văd în carne şi oase un asemenea tânăr, care vrea să vină acasă şi să fie profesor. Un tânăr de care Buzăul are nevoie, însă multiplicat în mii de exemplare. Un tânăr despre care, ştiind că are în suflet o asemenea aspiraţie, pot fi aproape sigur că va pune umărul la începutul sfârşitului unei vechi boli balcanice: promovarea non-valorilor, în lipsa valorilor care abia aşteaptă prilejul să plece din oraş şi chiar din ţară.

Cu tineri care învaţă pentru un scop precum al Oanei Leonte, putem începe să sperăm că, în timp, nu vom mai auzi despre multe dintre lucrurile care, astăzi, ne mănâncă nervii. Şi nu numai.