Cu sau fără mașini în parcul Crâng ? Decizia se ia în această săptămână!

Iulie 23 15:52 2017 by buzoieniiro
Consilierii locali vor decide joi dacă vor mai permite sau nu buzoienilor să pătrundă cu mașinile în interiorul Parcului Crâng.
 
În acest moment, oricine vrea poate ajunge cu mașina în parc mergând fie pe aleea dinspre patinoar, fie pe cea dinspre unitățile militare din Micro XIV. 
 
Hotărârea de Consiliu Local a fost redactată de consilierul local independent C-tin Ionescu și a stârnit ample polemici.
 
Pe de o parte sunt ecologiștii, cei care susțin protejarea pădurii Crâng de prezența autoturismelor, de cealaltă buzoienii comozi care s-au obișnuit să vină în Crâng cu mașina. În cea de-a doua categorie mai sunt și patronii cu afaceri în Crâng, dar și buzoienii care au probleme medicale și susțin că altfel n-ar mai putea ajunge în parc.
 
“Se interzice circulaţia autovehiculelor de orice fel în parcurile din municipiul Buzau si Pădurea Crâng, (pe orice alee amenajată sau neamenajată din interiorul acestora, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Ambulanţă, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Poliţiei Locale a municipiului Buzău, Direcţiei Silvice, S.C „Urbis – Serv” S.R.L Buzău si societăţilor de întreţinere sau de utilităţi publice. Accesul pentru aprovizionarea unităţilor de alimentaţie publică se va face numai între orele 6.00 – 8.00, utilizând calea de acces către sediul societăţii “Urbis – Serv” S.R.L Buzău, cu autovehicule ce nu depăşesc 3, 5 tone, în baza unui permis de acces emis de Primăria municipiului Buzău”.
 
Dacă s-ar face un referendum, probabil că numărul celor care ar opta pentru interzicerea accesului mașinilor ar fi majoritar. Numai că decizia va fi luată de cei 23 de consilieri care nici măcar nu pot vota conform propriei conștiințe, ci așa cum se decide la partid.
 
Interesele și influențele asupra acestei decizii sunt considerabile. De aceea, cel mai probabil, consilierii vor vota împotriva proiectului.  
 
Citește și articolul:   Ieșire nervoasă a tinerei care a produs accidentul de pe Bd. Bălcescu: „Tăceți draq oameni prosti. Am experiență 4 ani. Să vă dea D-zeu la fiecare așa ceva”
 
Poliția Locală, prin semnătura directorului Adrian Teodorescu, a avizat negativ acest proiect, motivând următoarele: 
 
„Măsura nu poate fi pusă în aplicare deoarece căile de acces din Pădurea Crâng aparţin Ocolului Silvic Buzău. Nu se află în proprietatea publică sau privată a municipiului Buzău pentru a putea face obiectul reglementării prin Hotărâre a Consiliului Local. Faţă de considerentele expuse, Poliţia Locală a municipiului Buzău nu avizează favorabil Proiectul de Hotărâre”.
Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%