Crângul trece azi la Primăria Buzău. Ce obligații va avea municipalitatea

Proiectul referitor la trecerea Pădurii Crâng de la Romsilva în domeniul public al municipiului Buzău intră astăzi în discuție, în ședința de Guvern. Aflată pe ordinea de zi, după ce ieri au fost puse la punct ultimele detalii ale documentației, transmiterea, cu titlu gratuit, a suprafeței de 177,7895 hectare este însoțită de o serie de obligații pe care Primăria Buzău și Consiliul Local Municipal și le însușesc.
Întâi de toate, Primăria Buzău trebuie să încheie un contract cu un ocol silvic pentru administrarea suprafeței. Cele mai multe obligații se referă la regimul silvic pe care îl are suprafața, iar prevederile sunt stipulate în Codul Silvic. Mai departe, municipalitatea trebuie să treacă suprafața în patrimoniul public al municipiului fără să aibă dreptul de a o muta în domeniul privat al municipiului.
Cea mai importantă obligație este aceea a elaborării unui studiu de fundamentare care va arăta cum trebuie îngrijită pădurea de către noul proprietar. Studiul trebuie elaborat în doi ani de la aprobarea transmiterii, iar dacă municipalitatea nu execută ”amenajările prevăzute în studiul de specialitate în termen de cinci ani de la data avizării….suprafața revine în domeniul public al statului” se arată în hotărârea de guvern aflată pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului.
După aprobare, predarea-preluarea se va face pe bază de protocol încheiat între Regia Națională a Pădurilor... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|