Copilul de 14 ani din Năeni, dat dispărut timp de 3 zile, găsit pe un deal din Fințești

Februarie 6 09:27 2021 by informatiabuzaului.ro

Baiatul de 14 ani din Năeni, care a fost căutat de poliție timp de 3 zile, a fost descoperit la 4 kilometri de domiciliu, pe un deal din zona satului Fințești. Băiatul fugise de acasă după o dispută cu mama sa.

Edmond Iuga a plecat de acasă, supărat că mama lui i-a luat telefonul.

Revoltat, adolescentul a plecat de acasă, îmbrăcat sumar și cu papuci în picioare.

Începând de joi dimineață, băiatul a fost căutat de polițiști, de apropiați și de voluntari, cu un câine de urmă, scrie informatiabuzaului.ro.

În tot acest timp, băiatul a colindat împrejurimile, fără a fi victima vreunei infracțiuni.

Se pare că minorul ar fi revenit acasă joi dimineață, fără să-l vadă cineva, și-a luat ceva de mâncare și a plecat din nou.

În tot acest timp, cât a fost plecat, ar fi ajuns până la granița cu județul Prahova, dar și în zona Haleș-Tisău.

Băiatul, în vârstă de 14 ani, a plecat voluntar de la domiciliu pe 3 februarie, după ce mama lui i-a luat telefonul mobil. A dat foc unor căpițe din gospodărie după care a fugit.

Polițiștii vor sesiza Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Buzău în vederea consilierii psihologice și efectuarea unei anchete sociale.

Băiatul locuiește în Năeni cu mama lui, un bunic, tatăl vitreg și cele două fiice ale acestuia.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%